sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Pătimirea Sfîntului Marelui Mucenic Mina (11 noiembrie)




Sfîntul Mucenic Mina era egiptean de neam iar cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpînirea tribunului Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian, împăraţi păgîni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorîţi toţi; încît credincioşii pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
Atunci fericitul Mina, nerăbdînd să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decît cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi, învăţînd Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecînd multă vreme, s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunîndu-se mulţime de popor păgînesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.
Acel praznic, văzîndu-l Sfîntul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de rîvnă după Dumnezeu, şi lăsînd munţii şi pustietatea, a venit în cetate şi în mijlocul priveliştii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toţi, şi a strigat cu glas tare: "Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine". Acestea strigînd sfîntul, toţi cei de la privelişte şi-au întors ochii spre dînsul şi tăcînd se mirau de îndrăzneala lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii.
Acela îndată a poruncit să prindă pe sfîntul şi, aducîndu-l, l-a întrebat: "Cine eşti tu?" Iar Sfîntul Mina a strigat în auzul a tot poporul, zicînd: "Eu sînt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe pămînt". Şi iar l-a întrebat ighemonul: "Străin eşti sau eşti locuitor de aici? Şi cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul priveliştii?" Iar sfîntul nerăspunzînd la cuvintele lui, unul din ostaşii cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dînsul şi a zis: "Cu adevărat, acesta este Mina ostaşul care era sub stăpînirea tribunului Fermilian".
Iar ighemonul a zis: "Oare ostaş ai fost, precum grăiesc aceştia despre tine?" Sfîntul a răspuns: "Aşa este, ostaş am fost şi petreceam în cetatea aceasta; dar, văzînd fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat pînă acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru cel necurat, am rîvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul cu cuvîntul Său şi ţine toată lumea". Auzind acestea ighemonul, a poruncit să ducă pe sfîntul în temniţă şi să-l păzească pînă a doua zi. Iar el, toată ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea şi cu priveliştea.
A doua zi a şezut ighemonul la judecată şi scoţînd din temniţă pe Sfîntul Mina, în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească, făgăduindu-i daruri şi cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l înduplece cu cuvintele sale la credinţa cea idolească, a început a-l sili. Şi dezbrăcîndu-l şi întinzîndu-l la pămînt patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără cruţare cu vine de bou, încît curgeau şiroaie de sînge din rănile lui. Iar un oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfîntul: "Miluieşte-te pe tine, omule, şi te supune poruncii ighemonului, mai înainte, pînă nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropie-te de zei, numai pînă la o vreme, ca să te izbăveşti de muncile acestea; iar pe urmă iarăşi vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor şi puţină vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci".
Sfîntul a răspuns cu asprime: "Du-te de la mine, lucrătorule al fărădelegii, căci eu am jertfit şi încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului meu, Care-mi dă ajutorul Său şi mă întăreşte în răbdare, încît muncile acestea mai mult mi se par uşurare decît cumplită muncă". Mirîndu-se muncitorul de răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfîntul a fost spînzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul, batjocorindu-l, zicea: "Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?"
Iar mucenicul, deşi pătimea, a răspuns ighemonului: "Nu mă vei birui muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte ostaşii Impăratului ceresc care îmi ajută şi pe care tu nu-i vezi". Iar ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfîntul şi zicea: "Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor". Iar mucenicul răspundea: "Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat Impărat al cerului şi al pămîntului şi nu este altul afară de Dînsul. Iar voi, neştiindu-L pe El, Il huliţi şi-L asemănaţi cu împăraţii voştri cei muritori, cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească şi stăpînirea, Însuşi fiind Domn a toată făptura".
Ighemonul a zis către dînsul: "Cine este Acela Care dă stăpînire împăraţilor şi stăpîneşte peste toţi?" Mucenicul a răspuns: "Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I se supun, cele din cer şi cele de pe pămînt. Acela este Care aşează în scaune pe împăraţi şi le dă stăpînire". Muncitorul a zis: "Oare nu ştii că împăraţii romanilor se mînie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos şi au poruncit să-i omoare pe dînşii?"
Răspuns-a mucenicul: "Domnul a împărăţit, să se mînie popoarele. Dacă împăraţii voştri se mînie asupra lui Hristos şi asupra creştinilor care mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mînie nu ţin seama, fiind rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea Preasfîntului Său Nume pînă la moarte şi să mă îndulcesc de dragostea Lui, de care cine mă va putea despărţi? Necazul sau strîmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui Hristos!"
După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Şi acestea făcîndu-se, mucenicul zicea: "Acum mă dezbrac de haina cea de piele şi mă îmbrac cu veşmîntul mîntuirii". Apoi a poruncit muncitorul să-l ardă pe sfînt cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el tăcea. Şi l-a întrebat pe el ighemonul: "Oare nu simţi focul, Mina?" Sfîntul a răspuns: "Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care mă ardeţi şi nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".
Zis-a lui ighemonul: "Cum grăieşti tu acestea, căci ai petrecut toţi anii vieţii tale în oaste şi ştii carte?" Sfîntul a răspuns: "Domnul nostru Iisus Hristos a zis nouă: Cînd veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi a domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi, că vi se va da în acel ceas gură şi înţelepciune cu care veţi grăi". Iar ighemonul a întrebat: "De unde a ştiut Hristosul vostru că veţi pătimi pentru Dînsul unele ca acestea?"
Sfîntul a răspuns: "De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este şi înainte-văzător. El a ştiut şi ştie toate cele ce vor fi şi mai înainte de a se face oarecare lucruri; toate sînt ştiute de El, şi chiar şi gîndurile noastre le cunoaşte". Iar ighemonul neştiind ce să spună împotriva acestora, a zis către sfîntul: "Mina, lasă cuvîntarea cea multă şi alege una din două: sau fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te pierdem odată".
Sfîntul a răspuns cu mare glas: "Al lui Hristos am fost, sînt şi voi fi!" Iar ighemonul a zis: "Dacă voieşti, te voi lăsa două sau trei zile ca să te gîndeşti bine şi să ne dai răspunsul cel de pe urmă". Sfîntul a răspuns: "Nu două sau trei zile au trecut de cînd sînt creştin, şi n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai mult a gîndi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decît numai acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi idolilor voştri nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de suflet".
Atunci ighemonul, mîniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pămînt cîrlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să tîrască legat pe Sfîntul Mina. Iar el, ca şi cînd ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit să-l bată cu vergi de plumb şi a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din ostaşii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: "Stăpîne ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creştinesc este nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar moartea o socotesc ca pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci porunceşte mai degrabă a sfîrşi pe acest creştin împietrit".
Îndată ighemonul a dat această hotărîre asupra sfîntului: "Pe Mina, ostaşul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor". Deci, luînd ostaşii pe Sfîntul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat capul; apoi aprinzînd un foc mare au aruncat într-însul sfîntul trup mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit acolo şi au apucat părţi din moaştele sfîntului care rămăseseră din foc. Învelindu-le în pînză curată, le-au uns cu aromate, iar după puţină vreme le-au dus în patria lui şi le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit şi o biserică în numele lui; şi multe minuni se săvîrşeau într-însa cu rugăciunile sfîntului.

32 de comentarii:

  1. avem UTC,UTM,AUM,nuntile casatorii hirotonii hirotesii,, numele in cartea vietii,,functiile pensiile invaliditate si handicap,foi cadastru si de parcurs,magistratura anschluss si monetar bon cu registre bisericesti,acte documente,adeziuni politice jurnale memorii, chitante registre depese tidule recipise,uniformele sistemul legile,semnaturi Dispensa si tot restul sa stiim, eu parinti sora unchi, bunici strabunici ajutori unchii bunicului, si rude care ne ajuta vesnic[avem drepturi inscrise in carte vesnic],Sa stiim vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  2. este romana si matematica noastre eu parinti,unchii bunicului, bunici strabunici pure la sf biserica Mina de Pascu si Beiberi,Freud si restul,la Cinemascop,iscalit chitanta ai lor aceia sa stiim 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  3. este borcanul de mustar in sufletele noastre fiecare si comun,cu legile,art.48,comun,si fiecare,topirea amidonului impozit pe venit si plic cu bisectoare piatra unghiului si gresulara,la fel,eu parinti bunici strabunici,1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  4. avem drepturile luate din urma si vechimile de 7/12/15 ani,scrisorile bancare pamant manuale,tot efectuat la zi sintem nerevizuibili si permanenti cum am cerut avem facturile de la invinuiti la cec bancar recuperate la zi aici sat,sint toti invinuitii pe mana sf Mina 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  5. avem banii luati din urma cate 300 sute marcati biserica per ecografii[5 ulna genunchi coloana cap bazin plamani,mina inerta,eu parinti sot 1900-vesnic sa stiim vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  6. sintem cerc de oameni bogati sat Seac aici sat cu semne horn si noi haine sa stiim toti la fel unde cat cum vorbe,cum arata,Asirom Euroins ITEP,avem legile pe noi comuniste si-n inimi suflete[umblam bine imbracati] 1900-vesnic toti cerc vii si morti etern.

    RăspundețiȘtergere
  7. au ziaristii si jurnalistii spionii actori borcanul nostru de mustar fiecare si comun eu parinti 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  8. este hartia mea la catedra cu iconitele legea unde sint cat costa,sint iconara au iconitele mele cu mirul pe icoana cat cum unde 1900-vesnic adventistii etern.

    RăspundețiȘtergere
  9. sintem membrii UTC Troin VL judet sintem inscrisi inseriati Adas Profesionala de Stat Troin toti real matematica-fizica[unda verde] corecta buna luminata clara 1900-vesnic.,eu parinti sot 1900-vesnic cu tidule cec bancar aici sat sa stiim comun fiecare vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  10. sint fata 1980-2024 stau cu fetele si baietii pana la,,o treaba,,1900-vesnic.Am anuntat Stapanirea 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  11. au copiii si parintii sotul de la mine agregati feciori maici necanonice,ai batrani fete baieti sf icoana cu invatatura mea in Grivita Scriptura sunet cuvant litografie grafit,steno documente filme radio in palme, 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  12. este onoarea credinta mea eu si toti pomenitii sa stiim Anglicani,in sf icoana a mea cu Grivita ,in sf biserica,cu tidule cec aici sat bancar,toti pomenitii iscaliti Anglicani,1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  13. avem toate Cas-urile platite la sf Biserica eu parinti sot bunici[3] strabunici ,1900-vesnic sa stiim vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  14. avem iscalituri Mobila si Energomontaj sa stiim tot eu parinti bunici [3] strabunici sot 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  15. are sf Mina iconita mea din argint 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  16. avem drepturi si obligatii facturile platite de la faptasi de Electroaparataj sa stiim, eu parinti sot bunici[3] strabunici 1900-vesnic comun si fiecare la BANCA Agricola aici sat vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  17. au ziaristii meseria cartea mea in inimi palme suflete steno Rad .1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  18. a spus sfantul adevarul la oameni la Litigii,eu parinti bunici strabunici sot sa stiim toti exact arata dosarele 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  19. am platit taxele de patron eu parinti bunici[3] sot strabunici integral 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  20. am practicat,,Taina Hirotonieii,pe oamenii din sf Biserica care a vrut clar infim ca pret 1900-vesnic iscalit chitanta aceia vii ai lor vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  21. a spus adevarul,stampile, la oameni a aratat hartiile noastre sfantul Mina ale mele parinti, 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  22. sint arhanghela Mgd BuneiVestiri..huruitura peste prosti 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  23. este psihologia mea in cinemascop fapte vii cu legi evanghelice sf Ion 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  24. au oamenii baza mea de date consecutiva vesnic si statul la fel 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  25. au Hitlerul meu cu semn corect de nota 10 copii si batranii toti pomenitii 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  26. eu parinti impartit comun drepturi obligatii la cec foaia de parcurs causul palmii,nu-ne vindem nici o lucrare activitate folos spert inventii viata nici ziaristica nici jurnalistica sintem jurnalisti motivul legal mamular sa auzim ca el sintem jurnalisti de azi trecut prezent viitor eten si vesnic .

    RăspundețiȘtergere
  27. sint jurnalista corecta de nota 10 de azi etern si vesnic,

    RăspundețiȘtergere
  28. eu parinti avem impartite cu semn drepturile si obligatiile mele ziaristice ,eliberate chitantiere impartit cenzor arian,sa stie tot munca citit aplicat pe obiect ,documente bisericesti toate comune in cap steno,legi sovietice sange viata destin, iscalit chitanta ai lor,pe foi de parcurs causul palmii, tot depozite notariale aici stat/Germania,malini vesnic,au ca mine roata muncii vesnic meseria mea steno,la notar ce am obtinut,impartit trei cenzor arian la fel,psihofrenologica,nu dam ceva nu vindem sau altele din mnca invatatura meserii inventii luate le avem bancare comune iscalit chitanta ale lor de azi sintem jurnalisti vesnic cu aceeasi meserie vesnic.Sint ai parintilor chitanta iscalit colegii mei trecut prezent viitor etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  29. toata munca meseria invatatura inventii luate sint impartite cu drepturi si obligatii chitantiere ziaristice fara drept de instrainare vesnic si altele cenzor arian depozit notarial foi de parcurs banca Agricola depozit Stat/Germania aici sat la BIROURI aici sat steno eu parinti trecut prezent viitor etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  30. m-au visat toti noaptea cu legea avocatului toti marturi marturii 8 clase legionare cu meseria mea celor ce m-au ajutat miros de pensionari eu parinti MOBILA, au sangele meu de 8 clase legionare de la sfantul Mina,au sangele si meseria mea vie parintii soarele meu legionar sa vada sa auda si ei de crocobauri au si ei identic ca mine de la sfantul Mina infim ca pret trecut prezent viitor etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  31. are sf Mina inima mea de BINE si Rau frumusete fericire justitie cu judecata logica Judecatorie gratis la robot vesnic si etern.

    RăspundețiȘtergere
  32. a aratat sfantul Mina haine eu parinti la oameni este voturile noastre la Bucuresti etern si vesnic.

    RăspundețiȘtergere